Prima întrebare legitimă este care sunt cele două părți? Prima dată când am conștientizat că există cel puțin un unghi în plus din care poate fi privită tema conducerii oamenilor a fost în urmă cu câțiva ani, când un client, lider de profesie și foarte de succes, m-a întrebat tranșant: ce știi tu despre leadership la vârsta ta?
Știam destule, dar în alt fel, și extrem de puțin din unghiul din care fusese formulată întrebarea, pentru că nu am condus niciodată mai mult de o mână de oameni, iar experiența mea nu era despre cum se conduc sute de oameni. Eu știam cu precizie ce m-a condus și ce nu m-a condus pe mine și mai știam ce îi conduce sau nu pe cei din jurul meu, atât cât putusem să observ. Felul cum am deprins o competență în universul numit generic leadership a fost urmărindu-i exagerat de atent, obsesiv aș spune, pe cei care mă conduceau pe mine.
Am antrenat vreme de cinci-șase ani această competență până ce am ajuns să conduc primii oameni, când, surpriză, am văzut că ceea ce funcționa impecabil la alții în raport cu mine nu mai funcționa dinspre mine în raport cu ceilalți. Această experiență a adăugat încă vreo doi ani antrenamentului în leadership, care, am constatat eu, este doar despre ceilalți și aproape deloc despre mine, ca lider. Astfel am găsit valoare în a înțelege leadership-ul invers: din perspectiva celui asupra căruia începe să își producă efectele. Impactul unui lider este esența leadership-ului și este cea mai bună unitate de măsură pentru un conducător de oameni: ești bun dacă aspirațiile tale sunt bine puse în practică. Sutele de lideri cu care am
interacționat în ultimii doi ani mi-au întărit această observație și m-au ajutat să extrag câteva concluzii.
Prima este că un lider este bun în măsura în care știe că mai importantă decât ideea sau aspirația lui este datoria de a-și alinia oamenii pentru a pune în practică acea idee sau aspirație. Altă concluzie este că ceea ce face un lider și îi aduce succes în mod garantat, dacă este imitat, nu va produce nici măcar rezultate apropiate. Cei mai mulți lideri caută să imite modelele pe care la rândul lor le-au urmat sau care i-au inspirat și, cel mai devreme în doi-trei ani, își dau seama că nu funcționează.
“O metodă personală proastă este infinit mai bună decât una excepțională copiată.”
Astfel, autenticitatea este colacul de salvare al oricărui lider. Orice strategie ar alege un lider, orice tehnică de persuasiune – pozitivă sau negativă -, orice abilitate de vânzare ar avea, dacă ea nu stă în slujba autenticității va fi detectată cu mare ușurință de radarul celor care ar trebui să îl urmeze pe lider.
O altă concluzie este că experiențele anterioare de învățare ale unui lider sunt valoroase dacă sunt povestite, nu dacă sunt construite scenarii de învățare în jurul lor cu cei care sunt conduși. Cu alte cuvinte, atunci când anticipezi că oamenii tăi sunt la câțiva pași de a face greșeli, a aplica ideea că este înțelept să învețe din propriile greșeli este o glumă, nu o lecție de leadership. Există suficientă incertitudine și diversitate astfel încât oamenii să aibă expunere la propriile lor lecții.
Mediul în care trăim nu este atât de steril și de controlabil pe cât ne-am dori să fie și nu doar greșelile noastre trecute, care acum pot fi anticipate, sunt unicele surse de învățare. Toți oamenii învață mai mult din succese decât din greșeli și o poveste de succes bine spusă la timpul potrivit generează mai multă energie și inspirație decât drama care se creează în jurul unei erori în care scopul este căutarea vinovaților.
Leadership-ul este în mare măsură despre a reuși să te pui în papucii oricui vrei să te urmeze și să înțelegi de ce ar face-o ei, fiecare în parte, cu unitățile lor de măsură, nu cu ale tale. Ideile și strategiile vor veni apoi de la sine. A avea sau a nu avea o idee bună ori o strategie excepțională nu reprezintă nici măcar biletul de intrare în universul conducerii oamenilor, iar a deprinde o competență aici este infinit mai greu și mai anevoios decât a ne perfecționa competențele raționale pe care le avem deja.
A avea disponibilitatea de a înțelege cum se simt oamenii pe care îi conduci e cea mai grea probă pe care un lider o poate da, dar și cea mai recompensatoare, indiferent de răspunsul pe care îl află. Simpla intenție a unui lider de a conștientiza efectele pe care acțiunile lui le produc asupra celor conduși este primul pas stabil în alinierea oamenilor către un scop comun.
*Acest articol a fost publicat în revista Business Magazin pe 13 februarie 2012 și face parte din colecția noastră de know-how și instrumente, care susține consolidarea unei culturi constructive și a unui leadership autentic in organizații.
