O recenzie a cărții Succesul redefinit, de Arianna Huffington, realizată de LAURA STOIA DJESKA, prin lentila circumplexului.
Ce înseamnă o viață bună? Sau, mai inspirat din limba lui Shakespeare, din ce e făcută o viață bună? Înainte de a citi mai departe, ia-ți 60 de secunde și răspunde pentru tine la întrebarea aceasta. E, cum stai cu răspunsul? Dacă ai reușit să dai un răspuns articulat coerent în atât de puțin timp, înseamnă că ai petrecut ceva vreme în compania propriei persoane și ți-ai făcut cel puțin necesarul minim de introspecție. Dacă te-ai fâstâcit un pic, să știi că e firesc, căci mulți dintre noi am dus sau ducem lupte grele cu această dilemă existențială.
Știi care este totuși, particularitatea acestei întrebări? Răspunsul tău e foarte probabil să nu fie valabil în totalitate și pentru cei din jurul tău. Mai mult: răspunsul tău s-ar putea foarte bine să difere de la o etapă a vieții tale la alta, căci de-a lungul existenței noastre trecem prin cicluri de dezvoltare în care ne reorganizăm, printre altele, concepțiile despre lume și viață.
Este, ce-i drept, o întrebare complexă, la care nu doar noi încercăm din când în când să răspundem pentru noi înșine. Filosofii, psihologii și alte categorii de oameni de știință se tot străduiesc de niște mii de ani deja să găsească răspunsuri universal valabile – rețeta vieții bune, rețeta fericirii – și să ni le transmită nouă pentru a ne ajuta în procesele de organizare și reorganizare a propriei existențe pe niște principii cât mai sănătoase.
Poate te întrebi până acum de ce vorbesc despre „o viață bună”, când titlul cărții despre care citești aici este „Succesul redefinit”. Am pornit de la „viață bună” pentru că el, succesul, este un concept gol în lipsa unui context. Succesul pare a fi o specie aparte de element care ne definește viața. Până la urmă, în interiorul nostru, cu toții ne dorim să devenim cea mai bună versiune a noastră, sau măcar o versiune un pic mai bună. Teoriile motivației, mai mult sau mai puțin moderne, ne vorbesc despre nevoile intrinseci de autoactualizare, competență, măiestrie (vezi Maslow, Deci & Ryan și Pink). Indiferent de versiunea în care sunt prezentate, aceste nevoi intrinseci se înșiră pe firul roșu al îmbunătățirii propriei persoane. A avea succes este ceva strâns legat de aceste nevoi profund umane. Iar dacă fericirea este o stare, ceva ce „se vede pe om” și pe care o trăim în momente punctuale a căror înlănțuire ne dă senzația de fericire continuă sau nu, succesul e ceva ce se obține prin efort susținut și prin validare socială. Este esențial pentru „o viață bună” deoarece ține de acele nevoi amintite mai sus, dar și de altele cel puțin la fel de importante precum nevoia de recunoaștere, de relaționare sau de stimă și statut.
Așadar, ce e succesul?
Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne lămurește astfel:
SUCCÉS, succese, s. n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă.
A avea succes = a reuși într-o acțiune, a obține un rezultat bun; a avea noroc.
Dicționarul american Merriam-Webster explică așa:
a. gradul sau măsura în care se reușește;
b. rezultat favorabil sau dorit; de asemenea: obținerea de bogăție, favoruri și eminență;
c. cineva care reușește.
Dacă privim definiția dată de prietenii de peste ocean, observăm deja componenta socială și tangibilă a succesului – acumularea de bogăție, favoruri, eminență.
În același timp, indiferent de definiția la care ne uităm, nu putem să nu ne întrebăm lucruri precum: „reușită în raport cu ce?”, „rezultat favorabil față de ce?”. Iar aceste întrebări fac ca succesul să fie această specie aparte de element care ne definește viața. Pentru că dacă fericirea e ceva oarecum intuitiv și individual, succesul este un construct social, definit în raport cu ceva (dacă eu am succes, cineva care întreprinde aceeași activitate are mai puțin succes, iar la fel de bine altcineva are mai mult succes decât mine în aceeași activitate) și a fost îmbrăcat de-a lungul veacurilor în aspirațiile și idealurile fiecărei epoci prin care am trecut ca civilizație.
Arianna Huffington este o femeie care, după definiția din dicționarul american, are foarte mult succes. La cei 68 de ani a „bifat” rolul de cofondator, Președinte și Editor Șef pentru publicația ei de media, Huffington Post, câteva volume publicate, includerea în topuri Forbes precum „Cele mai influente femei din media” sau „Cele mai puternice femei din lume”, iar acum este fondator și CEO al Thrive Global, un startup care își propune să „curme epidemia de stres și burn-out, oferind companiilor și indivizilor soluții sustenabile și bazate pe știință pentru a îmbunătăți starea de bine, performanța, și scopul” (sursa: www.thriveglobal.com/about). Nu pare să se oprească prea curând și totuși, într-un fel, s-a oprit: a început să folosească pentru a măsura succesul și alte unități în afară de unitățile bani și putere.
Autoarea demontează definiția social acceptată a succesului, o definiție profund raportată la viața materială și insuccesul altora. Prin această redefinire, Arianna Huffington întoarce oglinda către sinele fiecărui cititor și integrează succesul în ceea ce înseamnă „o viață bună”.
Cartea radiografiază definiția succesului cu care operăm în prezent și arată cum aceasta pare să se rezume la acumularea de bogăție materială, putere și statut. Nu ar fi nimic în neregulă cu aceasta dacă nu ar însemna, de asemenea, că toate acestea se obțin doar cu prețul sacrificării bunăstării personale. Munca fără măsură, până la epuizare, competitivitatea excesivă, individualismul, lipsa „slăbiciunii” (văzută ca disponibilitate emoțională), cursa împotriva somnului, conectarea continuă, acumularea de bunuri și proprietăți alături de multe zerouri în cont doar pentru a le acumula – toate acestea par a fi deopotrivă indicatorii și cerințele pentru ca cineva, oricine, să aibă succes.
Totul pare o cursă împotriva cuiva sau a ceva. Împotriva cui, totuși? Circumplexul ne ajută să emitem o ipoteză: o cursă împotriva sinelui, o cursă de apărare.
Dacă ne uităm la Stilurile Agresiv/Defensive recunoaștem rapid comportamente apreciate social și profund legate de definiția „bolnăvicioasă” a succesului pe care autoarea îl pune sub lupă. Admirăm competitivitatea. O asociem cu atribute precum ambiția, determinarea sau forța mentală. Reținem doar concurenții care iau locul I, oamenii care sunt primii la ceva. Cei care vin după nu mai contează. Unii dintre noi își stabilesc valoarea și succesul în funcție de cât de „în spate” îi lasă pe ceilalți. Până la un punct competitivitatea este utilă, generează energie pentru acțiune. Faptul că avem o doză de competitivitate ne ajută să ne împingem unii pe ceilalți la a realiza mai mult și/sau mai bine decât ne așteptam sau decât credeam că putem.
Hai să ne uităm, totuși, mai în detaliu la cineva cu un stil comportamental Competitiv puternic, așa cum este expus pe Circumplex. Da, probabil că obține foarte mult din ceea ce numim generic „succes”. Poate e cel mai bun vânzător sau „Angajatul lunii”, poate ia cel mai mare bonus la evaluarea de final de an. În același timp, se compară constant cu ceilalți, se străduiește să aibă întotdeauna dreptate, caută să fie mereu văzut(ă) ca fiind mai bun(ă) decât ceilalți, chiar și în probleme minore, se teme de eșec și transformă totul într-o luptă – de la dezbateri de idei în întâlniri de business până la atingerea obiectivelor de performanță. Da, probabil că are foarte mult succes; imaginează-ți, însă, consumul energetic al acestei persoane și cât de mult își îngreunează existența. Chiar trebuie să fie totul o luptă? Chiar contează tot ce spun ceilalți sau unde sunt ei din punct de vedere al performanței? Oare cât de sănătoase sunt mecanismele prin care abordează momentele în care greșește?
Alt lucru după care suntem ahtiați – deopotrivă să o vedem, dar și să o obținem – este perfecțiunea. Un aspect fără cusur, mișcări perfecte, sarcini executate fără defecte, rezultate perfecte – tindem către toate într-o măsură mai mică sau mai mare și admirăm dedicarea, devotamentul, grija la detalii, obiectivele îndrăznețe realizate fără cea mai mică eroare. Până la urmă, tendința către perfecțiune este doar o manifestare a nevoilor de competență, măiestrie sau auto-actualizare.
O măsură a succesului în orice profesie este calitatea execuției, iar asta este destul de greu de demontat. Te invit să privim dincolo de produsul sau serviciul livrate perfect, în sufletul și mintea unui Perfecționist, așa cum ni-l descrie Circumplexul. Nu are voie să lase vreun defect să se strecoare în ceea ce face – dacă există vreun defect, cât de mic, înseamnă că nu a terminat. Își ia mai mult decât poate duce tocmai pentru a-și demonstra capacitatea de a atinge perfecțiunea. Este dependent de recunoașterea și aprecierea celorlalți și, culmea, uneori ceilalți nu văd sau nu apreciază detaliile atât de importante pentru el. Își pune un scut de bravadă pentru a-și ascunde nesiguranțele și veșnica nemulțumire; a fi (părea) stăpân pe situație e parte din a fi perfect. Evită obsesiv greșelile și se preocupă obsesiv de toate detaliile. Pentru că tinde mereu către mai mult și mai bine și își canalizează tot efortul în calitatea execuției a ceea ce are de făcut, probabil că de foarte multe ori are succes și obține aprecierea dorită. Ce se întâmplă cu consumul energetic și cu povara auto-impusă? Oare cum e când munca pare că nu se mai termină pentru că nu reușește să ajungă unde și-a propus? Dar să trăiască cu teama constantă de a nu greși, de a nu-i scăpa ceva? Câte riscuri îți poți asuma sau câte opțiuni ai când scopul este să îți iasă perfect, orice ar fi?
Un lucru pe care autoarea îl încurajează în demersul ei de redefinire a conceptului de „succes” este cât de mult încurajează definiția cu care lucrăm acum dezvoltarea stilurilor Defensive, cu precădere pe cele Agresive, atât la nivel individual, cât și organizațional. Iar acest lucru se reflectă și la nivel colectiv, în funcționarea socială și în cultura de organizație. Acest ecosistem Defensiv pune presiune pe individ și cauzează un impact negativ asupra gestiunii propriei vieți și a stării de bine personale.
Din exemplele pe care autoarea pune accent aș aminti despre lupta împotriva somnului și stresul negativ generalizat. Gândește-te: de câte ori ai tăiat din orele de somn ca să poți lucra mai mult? De câte ori a sta după program a fost un semn de implicare și bravadă? „Analizând climatul locului de muncă occidental din zilele noastre, observăm două lumi foarte diferite, opuse. Într-una dintre ele este evidentă manifestarea haosului creat de extenuare: o cultură unidirecțională a mediului de afaceri, obsedată de rapoartele trimestriale de profit, de maximizarea profitului pe termen scurt și de depășirea estimărilor de creștere”. O lume guvernată de Competitiv, Putere și Perfecționism. Pare, totuși, că se schimbă curentul, autoarea observând și că „în cealaltă lume, se conștientizează din ce în ce mai mult efectele stresului la locul de muncă asupra bunăstării angajaților și asupra veniturilor companiilor.”. Este vorba despre o lume care caută să devină mai Constructivă.
Mergând pe aceeași idee, vedem cum „relația dintre munca în exces și lipsa productivității există indiferent de naționalitate sau de cultură”. Grecia, Ungaria și Polonia sunt top trei la numărul de ore lucrate, dar ocupând locurile 18, 24 și 25 la productivitate. La polul opus, codașii numărului de ore lucrate sunt Olanda, Germania și Norvegia, care însă ocupă locurile 5 și 7 la productivitate.
Aplecarea excesivă către aprecierea comportamentelor Defensive a dus la apariția unui mit adânc înrădăcinat în lumea business-ului: acela că „trebuie să alegem între performanțele de la serviciu și grija față de noi”. Este oarecum logic, dacă ne gândim la repartizarea propriei energii: dacă în contextul de muncă se „crește”, de exemplu, Competitivitatea, cine mai are energie pentru altceva decât a-i „învinge” pe cei din jur? Devine un efort în sine să reziști unei culturi Competitive și adesea calea cu cea mai puțină fricțiune e să devii parte a ei.
„(…) mare parte a vieții noastre este astfel organizată încât aproape în permanență trăim într-o stare de „luptă sau fugi” – și iată încă zeci de e-mailuri care au nevoie de un răspuns urgent; trebuie să stau noaptea să termin proiectul; (…) Conform definiției actuale a succesului, starea cronică „luptă sau fugi” este o caracteristică, nu un virus”. Oare de ce? Poate pentru definiția actuală a succesului ne obligă la a ne consolida și apăra statutul de ceilalți non-stop, în loc de a-l crește organic. Oare chiar avem nevoie să fim atât de Defensivi?
Arianna Huffington ar spune că nu. Astfel, propune încă o unitate de măsură pentru succes, formată din patru elemente: Bunăstare (fizică și psihică), Înțelepciune, Miracol și Dăruire. Dacă luăm pledoaria ei și ne uităm la Circumplex, ne catapultăm în zona lui albastră. Autoarea propune o întoarcere către sine. O redefinire a succesului după aspecte ce țin de dinamica internă a persoanei și de capacitatea ei de a se dezvolta pe toate planurile.
Continuarea recenziei o puteți citi în cartea Constructiv.
