Superforcaster – Suntem ceea ce prezicem

Superprognoze

O recenzie a cărții Superprognoze. Arta și știința predicției, de Philip E. Tetlock, Dan Gardner, realizată de ROBERT BLAGA, prin lentila circumplexului.

Cine va fi următorul președinte al Nigeriei? Următorul CEO al Netflix va fi femeie sau bărbat? Nivelul de CO2 din atmosferă va crește cu mai mult de două procente în următoarele trei luni? Va anexa Rusia un nou teritoriu în următorul an? Va descoperi NASA în următoarele șase luni o nouă planetă care poate susține viață la mai puțin de 10 ani lumină distanță de Pământ?

Reacția unui om obișnuit la citirea unei astfel de întrebări ar putea fi, pe bune dreptate, „de unde să știu?!”. Dar mii de oameni răspund zilnic la întrebări similare, unii dintre ei aflați în clădiri bine securizate, angajați ai agențiilor secrete de informații, alții aflați în clădirile de sticlă ale corporațiilor, analiști economici, financiari și geopolitici. Alții răspund pe nerăsuflate în studiourile televiziunilor de pe tot globul, scriu articole pentru publicații prestigioase sau vând sute de mii de exemplare din cărțile în care fac prognoze despre lumea în care trăim.

Toți acești oameni au ceva în comun: sunt plătiți pentru a face prognoze. Corecte? Cine știe? Precizia lor nu a fost niciodată testată sistematic, în mod riguros. Oamenii de știință nu au acces, de obicei, la angajații CIA, la analiștii de pe Wall Street sau la celebritățile lumii politice și economice. Dar mai există o categorie de oameni care fac predicții și la care cercetătorii au acces mai facil: pasionații de prognoze. Despre ei este „Superprognoze. Arta și știința predicției”, cartea scrisă de Phillip Tetlock, profesor de psihologie la Universitatea din Pennsylvania, și Dan Gardner, un jurnalist cu experiență în lumea prognozelor geopolitice. Mai exact, carte este despre aceia dintre ei care fac în mod constant prognoze corecte, fiind atât de buni la jocul de-a ghicitul viitorului, încât sunt numiți superforecasteri, și așa o să îi numim și noi de acum încolo.

Cine sunt superforecasterii? În 2011, mai mulți cercetători și academicieni americani au creat cinci echipe de „prognoziști” pe care le-au înscris într-un turneu de prognoze finanțat de comunitatea serviciilor secrete din Statele Unite. Deși turneul trebuia să dureze patru ani, după primii doi finanțarea a continuat pentru o singură echipă: cea formată și antrenată de Philip Tetlock și de colegii săi. Performanțele echipei sale (numită The Good Judgement Project) au fost atât de mult peste performanțele celorlalte echipe încât au luat pe toată lumea prin surprindere.

Cine erau oamenii din The Good Judgement Project și ce mâncau la micul dejun? Cum de reușeau să fie atât de buni în a prezice viitorul? Dacă nu aveau un glob de cristal, posibil să fi avut un IQ de geniu? Erau matematicieni sau statisticieni? Sau poate aveau acces la vreun computer extrem de performant care putea rula zeci de mii de scenarii și calcula milioane de variabile și probabilități?

Erau oameni obișnuiți. Inteligenți, însă nu genii. Aveau profesii banale, fără legătură prea mare cu geopolitica, matematica, statistica sau economia. Foloseau instrumente simple, creionul și hârtia și din când în când un calculator de buzunar sau un program rudimentar realizat de ei. Nu aveau acces la informații speciale, ci se foloseau de internet pentru a studia subiectul prognozei pe care trebuiau să o facă.

Ce aveau ei și nu aveau alții? Când Tetlock și colegii săi au început să-i studieze pe cei mai buni dintre prognoziștii lor, mai întâi au eliminat variabilele evidente: inteligență, cunoștințe de matematică avansată, acces la informații. Acestea nu corelau semnificativ cu precizia prognozei, așa că cercetătorii și-au îndreptat atenția către alte variabile. Așa au descoperit ceva ce se poate traduce cu ușurință într-un Circumplex aproape perfect. Comportamentele care îi disting pe superforecasteri de toți ceilalți sunt incredibil de simple și perfect ancorate în stilurile de gândire albastre: Rezultate, Autodezvoltare, Umanist-Încurajator și Afiliere.

Rezultate. Atunci când primesc o întrebare nouă, în legătură cu o statistică obscură dintr-o țară aproape imposibil de imaginat, superforecasterii nu intră în panică, nu dau cu zarul încercând să prezică viitorul și nu încearcă să găsească scurtături pentru a „câștiga” jocul de-a prognoza.

Cel mai frecvent, o nouă întrebare este primită cu entuziasm și curiozitate. Și cu cât mai obscură și mai provocatoare, cu atât mai mare este implicarea în rezolvarea ei.

Prognoziștii de calibru (Tetlock a descoperit aproape 60 dintr-un grup de 2.800) nu cred că norocul are ceva de-a face cu capacitatea de a estima corect viitorul. Știu că efortul pe care îl pot depune în a desluși ițele subiectului valorează mai mult decât șansa.

Când în 2012 echipa de prognoziști ai lui Tetlock a primit o întrebare în legătură cu posibila cauză a morții lui Yasser Arafat, printre membrii echipei se afla și Bill Flack, un pensionar din Nebraska fără niciun pic de expertiză în conflictul israeliano-palestinian. Expertiza lui sunt păsările și agricultura, domeniu în care a lucrat timp de aproape 30 de ani. Cu toate acestea, Bill este unul dintre acei oameni excepționali care au răspuns cu acuratețe la întrebare, făcând ceea ce toți oamenii cu un stil de gândire Rezultate bine conturat fac în mod natural: a împărțit problema în elemente mai mici, mai ușor de gestionat. În loc să răspundă la întrebarea inițială, a găsit întrebări mai mici la care să răspundă și care l-au adus, din aproape în aproape, la răspunsul final.

Un lucru pe care Bill și cei ca Bill nu îl fac niciodată este să se agațe de detalii. De fapt, întregul proces de predicție începe, de cele mai multe ori, printr-o privire de ansamblu asupra provocării (înțelegerea obiectivului), continuând mai apoi împărțirea provocării în elemente mai mici (simplificare), rezolvarea acestor elemente mai mici, reconstruirea ansamblului și doar la final o analiză și includere a detaliilor în prognoza finală. Bill nu este Perfecționist. De altfel, niciuna dintre întrebările la care încearcă să răspundă Bill și ceilalți superforecasteri nu este nerezonabilă: dacă o întrebare are legătură cu un eveniment care se poate întâmpla peste doi, trei ani sau mai mulți, Bill nu încearcă să răspundă: din punct de vedere statistic un astfel de demers este inutil, orice prognoză pe o perioadă mai lungă făcând ca acuratețea predicției să scadă aproape de zero. O altă caracteristică pe care Bill o exprimă din plin este gândirea independentă. Deși se lasă convins de argumente și informații noi, Bill testează ideile și ipotezele, se uită la ele din mai multe perspective, se detașează de ele și caută să le confirme din mai multe surse, iar dacă acest proces îl convinge, integrează nouă informație în prognoza sa.

O calitate a superforecasterilor este lipsa de atașare de propriile idei și prognoze. Mai presus decât încercarea de a-și valida propriile idei, Bill încearcă să își îmbunătățească ideile din interacțiunea cu ceilalți. Iar aici intră în acțiune următorul stil de gândire: Autodezvoltare.
Autodezvoltare. Poate că cel mai surprinzător aspect al comportamentului unui superforecaster este modul în care acesta se raportează la propriile idei: în loc să le protejeze, le expune celorlalți. De fapt, vorbim despre mai mult decât o simplă prezentare a lor: prognoziștii de top cer feedback despre modul în care au judecat o întrebare și caută în mod activ perspective la care nu s-au gândit.

Continuarea recenziei o puteți citi în cartea Constructiv.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments