Un om este rațional atunci când este detașat și obiectiv față de problema pe care o are de rezolvat, dar, atunci când un om raționalizează, el este problema însăși. Cum facem diferența între cele două manifestări și cum reacționăm cel mai potrivit la ele?
Una dintre magiile vieții, așa cum o înțeleg eu, atât la nivel organizațional, cât și la nivel personal, este principiul adevărului subiectiv: fiecare om are adevărul lui. A înțelege, nu doar a cunoaște, adevărul subiectiv al celor cu care interacționăm ne dă cea mai mare forță interioară posibilă. Este singurul principiu care poate reduce la zero numărul conflictelor dintre oameni. Nu reduce suferința și nu vindecă rănile pe care diferitele adevăruri le pot produce, însă, trăind asumat adevărurile subiective ale celor din jurul nostru, devenim mai puternici și nici nu intrăm pe tărâmul mlăștinos al conflictelor.
Cu toții, fără excepție, avem pretenția că suntem raționali. Și chiar suntem, dar o facem numai în interiorul propriilor convingeri și al propriei realități. Devenim iraționali atunci când ne scapă din vedere faptul că și cei din jurul nostru pot avea convingeri, chiar altele decât cele pe care le avem noi.
Interesant este că nu cantitatea sau diversitatea convingerilor contează, ci cât închidem sau cât deschidem un interlocutor cu acele convingeri. Atunci când universul convingerilor noastre invită interlocutorul să participe, evident, vorbim despre un demers curat și rațional, pe când în situația în care interlocutorul este sau se simte îndepărtat, avem de-a face cu un demers de tipul raționalizării.
În mod hilar, cel care raționalizează are impresia că este rațional și își canalizează energia în a-și demonstra raționalitatea. Însă cine va avea răbdare să privească rațional demonstrația va vedea cât de irațional este cel care raționalizează.
În primul rând, știm că interlocutorul este rațional dacă nu simțim că procesul lui de gândire ne consumă și dacă nu ne uzează fie energia, fie emoția, ci, dimpotrivă, simțim că vrem și că putem construi în interiorul acelui demers rațional. Într-un proces rațional este loc întotdeauna de opinii, de păreri, de opțiuni, de soluții.
Dacă interlocutorul raționalizează, sentimentul pe care îl avem este acela că vrea să ne convingă de ceva, raționalizarea fiind un proces care te fură și care te consumă și pe baza căruia nu se poate construi nimic.
Evident, cel care raționalizează trăiește și el într-un adevăr subiectiv, dar, spre deosebire de adevărul subiectiv al raționalului, el nu dă acces, ci doar închide uși cu pretenția de bună intenție reciproc benefică.
Raționalizarea privează interlocutorii de unul dintre cele mai importante instrumente ale gândirii: liberul arbitru. Gândirea rațională însă nu poate funcționa în absența liberului arbitru al tuturor celor implicați. Gândirea rațională include, raționalizarea exclude.
A fi rațional este despre ceilalți, a raționaliza este doar despre sine. A fi rațional înseamnă a fi înțelept, a raționaliza înseamnă a fi inteligent.
Raționalizarea hrănește conflictele, pe când gândirea rațională scoate ce este mai bun din situațiile cu potențial conflictual. Raționalizarea este despre iraționalitate, pe când gândirea rațională este despre secvențialitate logică. Raționalitatea este despre maturitate și despre expunere, pe când raționalizarea este despre nerăbdare și despre frică.
Astfel, diferența dintre rațiune și raționalizare ține de subiectivitatea cu care tratăm o problemă. Când suntem subiectivi, nu putem fi raționali. Când suntem obiectivi, iar obiectivitatea nu înseamnă detașare, ci mai degrabă includere, suntem de fapt lucizi, autonomi, spontani, în contact cu noi înșine și cu capacitatea de a ne adapta la orice vine către noi. Atunci când suntem subiectivi, adică atunci când excludem opinii, păreri, nevoi, suntem de fapt anxioși și frustrați în legătură cu problema la care ne referim. Mai mult, nu există vreo problemă, ci există scenarii și variante fără conținut despre posibile probleme.
Când este vorba despre noi înșine, putem, cu un pic de curaj, să ne dăm seama când suntem în plin demers de raționalizare și să ne oprim. Un bun barometru ne pot fi cei pe care îi percepem ca fiind mai înțelepți decât noi în problema care ne preocupă. Când este vorba despre alții, putem să vedem cum resimțim energia care vine dinspre ei în raport cu noi și să decidem în mod lucid și obiectiv dacă și cât vrem să ne uzăm. Răgazul aduce întotdeauna claritatea de care avem nevoie.
Acest articol a fost publicat în revista Business Magazin pe 4 aprilie 2013 și face parte din colecția noastră de know-how și instrumente, care susține consolidarea unei culturi constructive și a unui leadership autentic în organizații.
