Așteptările și aspirațiile fac diferența între relațiile bune și relațiile proaste, indiferent de natura, de rolul și de ierarhia oamenilor implicați.
Aud de foarte multe ori, în organizații, oameni spunând că se așteaptă ca persoanele din jurul lor să sau că se așteptau la ceva ce nu s-a mai întâmplat. Poți cel mult să aștepți ceva ce știi că urmează să se întâmple și despre care ai fost informat, dar să te aștepti așa, tu de capul tău, ca lucrurile să se petreacă întocmai cum ai fantasmat despre ele este o sursă bogată și sigură de autodezamăgire și de nefericire. Dezamăgirea că ceva despre care știai că urmează să se întâmple nu s-a mai întâmplat este infinit mai mică decât dezamăgirea produsă de faptul că te-ai fi așteptat să.
Liderii buni știu că responsabilitatea lor este de a crea aspirații la care oamenii din jurul lor se pot alinia fiind energizați în permanență. Liderii slabi își creează pasiv propriile așteptări de la oamenii din jurul lor și așteaptă ca acestea să le fie livrate, ei rămânând doar cu responsabilități administrative.
Atunci când mă aștept să…, autonomia și autenticitatea celui asupra căruia îmi îndrept așteptările sunt doar fantasmele mele despre potențialul sau interesul acelei persoane. Dacă mă aștept să…, mai degrabă voi fi pasiv și voi urmări să văd dacă lucrurile merg conform scenariului din capul meu. Dacă se întâmplă astfel, mă voi bucura. Dacă nu se întâmplă ceea ce mă aștept, va fi cu siguranță din vina celuilalt. Așteptându-mă să, pasez toată responsabilitatea celuilalt, responsabilitatea mea încheindu-se în momentul când mi-am formulat așteptarea. Așteptându-mă să…, maximul de implicare pe care îl pot avea este să mă supăr și să fiu dezamăgit dacă finalitatea nu este cea imaginată de mine.
Așteptările ne garantează eșecul, aspirațiile ne conduc către succes. Așteptările ne sărăcesc și ne consumă, aspirațiile ne cresc și ne îmbogățesc. Așteptările sunt implicite, pe când aspirațiile sunt explicite. Așteptările predefinesc, aspirațiile creează.
Atunci când aspir să…, cel mai probabil îmi voi anunța cu bucurie viziunea asupra felului în care lucrurile vor avea loc, energizându-i pe cei din jurul meu. Voi fi preocupat să le cer părerea, să le înțeleg obiecțiile sau să le accept punctele de vedere. Aspirând să…, implicarea și determinarea mea vor fi maxime. Dacă lucrurile nu merg așa cum am eu viziunea despre ele, voi ști că stă doar în puterea mea să găsesc o altă cale pentru a face ca lucrurile să se întâmple pentru că am în permanență în minte responsabilitatea rezultatului.
Oamenii care aspiră să… sunt tonici și contagioși, pe când cei care se așteaptă să… sunt mai degrabă tensionați și îndârjiți. Cei care aspiră să… se bucură de fiecare om în parte și găsesc satisfacție în a-l descoperi, dar și în a se redescoperi pe ei înșiși în diversitatea celorlalți. Cei care se așteaptă să… consideră că toți oamenii sunt similari unor tipare și au puțină disponibilitate pentru a mai afla ceva nou despre ei înșiși.
Așteptările ne îngrădesc, aspirațiile ne diversifică. Așteptările sunt despre frică, aspirațiile sunt despre curaj. Așteptările sunt despre frustrări, aspirațiile sunt despre valori și viziuni.
Cei care se așteaptă să… trăiesc în trecutul fantasmei lor, pe când cei care aspiră să… sunt prezenți și ageri și pregătiți în fiecare clipă să aibă reacția cea mai potrivită contextului în care se află.
Atitudinea de a te aștepta să… este, din păcate, mult mai naturală și mai în firescul lucrurilor, pe când ceea de a aspira să… presupune consecvență în exerciții de voință. Atunci când te aștepți să…, mai degrabă ții cont de fricile și de neîmplinirile pe care le-ai resimțit în prezența oamenilor și, așteptându-te să…, vrei de fapt să le eviți. Atunci când aspiri să…, ai descoperit deja bucuria de a simți de fiecare dată potențialul și autenticitatea oamenilor din jurul tău și ai suficientă încredere în tine încât să ai curajul de a te expune și de a-ți expune aspirațiile.
Oamenii de la care se așteaptă să… vor fi întotdeauna limitați și blocați în fantasme care nu le aparțin și în care ajung cel mai adesea fără angajamentul lor. Oamenii împreună cu care aspirăm să… participă alături de noi din propria lor voință, iar bucuria de a fi descoperiți așa cum sunt ei, în preferințele sau în limitele lor, îi face să devină responsabili împreună cu noi față de aspirațiile noastre.
Acest articol a fost publicat în revista Business Magazin pe 17 ianuarie 2013 și face parte din colecția noastră de know-how și instrumente, care susține consolidarea unei culturi constructive și a unui leadership autentic în organizații.
