VULNERABILITATE – Greșeala din frica de greșeală

Curajul de a fi vulnerabil

O recenzie a cărții Curajul de a fi vulnerabil, de Brene Brown prin lentila circumplexului realizată de ROMANA BAIA

“Profesor la Universitatea din Huston, Texas, și cercetător renumit, Brene Brown are un stil de a scrie departe de cel academic. Vorbește cititorului natural, ca și cum s-ar afla cu el la o cafea. Îi aduce în discuție pe colegii săi de breaslă – Kristen Neff, Jean Barker, Irene Stiver, Ken Robinson etc., dar descoperi cu uimire în textul ei și referiri la versurile lui Leonard Cohen, Rush sau Whitesnake. Este o povestitoare desăvârșită care te prinde în istorisirile ei. Vine cu exemple de situații din viața oamenilor care au făcut parte din cercetarea sa, dar nu se oprește aici. Își ilustrează ideile deschizându-se în fața cititorului și relatând scene din propria familie sau din viața sa profesională. Toate aceste lucruri transmit un mesaj puternic de autenticitate și – mai ales – susțin mesajul central al cărții – acceptarea propriei vulnerabilități.

O crezi pe Brene Brown și-i îmbrățișezi ideile nu numai pentru că te convinge la nivel intelectual, ci mai ales pentru că înțelegi că ea însăși trăiește ceea ce predică, pentru că ajungi să te regăsești în poveste și să simți că ai nevoie de o schimbare. Citind-o cu ochii celui care cunoaște Circumplexul, „Curajul de a fi vulnerabil” este o colecție de metode de creștere a stilului Autodezvoltare prin acceptarea și manifestarea vulnerabilității autentice. Autoarea aduce în discuție comportamentele și capcanele tipice ale unor stiluri defensive: Convențional, Evitare, Putere, Competitiv și Perfecționism.

Brene Brown își împarte lucrarea în șapte capitole. Primele patru urmăresc introducerea conceptelor cheie ale cărții (vulnerabilitate, rușine, armură etc.) și discută fenomenele care au loc la nivel individual. Ultimele trei capitole transferă ideile și concluziile în zone practice care țin de culturile organizaționale, leadership și parenting. Brene Brown dezvăluie treptat aventura descoperirilor sale legate de rușine, empatie și vulnerabilitate – călătorie începută cu o vizită la terapeuta ei. Intenția autoarei era aceea de a studia legăturile profunde cu ceilalți – cele despre care ne motivează, dau scop și sens vieții noastre. Fără a-și fi propus, datorită interviurilor desfășurate cu cei care făceau parte din cercetare, Brene Brown ajunge să studieze rușinea și empatia, propunând-și să descopere ce-i diferențiază pe cei care cred în valoarea lor personală, pe care îi numește „oamenii care trăiesc din plin”. A trăi din plin înseamnă, dincolo de a fi conștient de propria valoare, a cultiva curajul, compasiunea și legăturile profunde cu ceilalți. Capacitatea de a trăi din plin este condiționată de acceptarea propriei imperfecțiuni și a propriei vulnerabilități; în termeni de Circumplex, am spune că depinde de măsura în care ai dezvoltat stilul Autodezvoltare.

Nemulțumirea: O analiză a culturii «Niciodată nu-i destul»” este prima parte a cărții, care analizează cultura în care trăim și impactul negativ al acesteia asupra capacității de asumare și manifestare a propriei vulnerabilități care înseamnă „să îndrăznim să ne arătăm și să ne lăsăm văzuți de ceilalți”. Descoperim cum cultura nemulțumirii se manifestă la nivelul întregii societăți și afectează individul generându-i un sentiment de nemulțumire față de sine tradus în convingerea permanentă „nu sunt suficient de…”. Este o cultură promovată de mass-media și social media, o cultură a celebrității și perfecțiunii. Oamenii sunt hiperconștienți de ceea ce le lipsește, își compară viața, familia, comunitatea și jobul cu standarde nerealiste, cu modele promovate sau cu ce-și imaginează că ar fi viața altora. Se compară uneori chiar cu ei înșiși din trecut, în mod nostalgic, iar prezentul pierde în această comparație. În opinia cercetătoarei, fenomenul are la bază o „combinație manifestată între rușine, comparație socială și detașare emoțională”. Nemulțumirea rezultată este propagată în grupurile mici din care oamenii fac parte și contribuie la consolidarea culturii „Niciodată nu-i destul”.

Rușinea este strâns legată de stilul Perfecționism – valoarea unei persoane vine din rezultatele sale, erorile sunt etichetate și arătate cu degetul – dar și de stilul Convențional – oamenii fiind evaluați în funcție de măsura în care corespund standardelor sociale. Comparația socială este stimulată de stilul Competitiv, combinat cu Convențional – este nevoie să fii mai bun decât alții din prisma standardelor limitate ale grupului din care faci parte.

Detașarea emoțională traduce stilul Evitare – ți-e mai ușor să nu vorbești despre ceea ce se întâmplă în interiorul tău. Această cultură dominantă – caracterizată pe Circumplex de stilurile Perfecționism, Convențional, Competitiv și Evitare – blochează manifestarea vulnerabilității și limitează capacitatea oamenilor de a trăi din plin. Descoperi citind de ce în unele organizații oamenii sunt permanent nemulțumiți – folosind critica în a conduce stimulezi rușinea, încurajând competiția creezi tendința de comparație socială, iar toate acestea duc la înstrăinare, detașare emoțională, oamenii evitând să se exprime deoarece sunt convinși că oricum nu sunt ascultați. O astfel de cultură blochează manifestarea vulnerabilității necesare pentru crearea de relații, comunicarea ideilor creative și asumarea riscurilor în inovație.

Miturile vulnerabilității prezentate de Brene Brown au toate șansele să dărâme barierele. Autoarea ia pe rând convingerile generale neconstructive despre vulnerabilitate și le demontează abil.
Mitul nr. 1: Vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune – este demontat cu o demonstrație a curajului necesar pentru a accepta incertitudinea, riscul și expunerea emoțională implicate de vulnerabilitate. Cei care au stilul Putere la un nivel ridicat descoperă cum vulnerabilitatea implică o forță mai mare decât cea necesară pentru a impune cu forța o idee. Cititorul descoperă că propria sa tendință de a pune semnul egal între a avea emoții și a fi un om slab este cea care face ca vulnerabilitatea să pară slăbiciune și înțelege cum asumarea propriilor emoții necesită curaj și forță interioară.
Mitul nr. 2: Nu stă în firea mea să fiu vulnerabil – este spulberat de Brene Brown, care evidențiază reacțiile neconstructive pe care oamenii le au din dorința de a evita momentele de vulnerabilitate, reacții din sfera stilurilor Putere, Competitiv, Perfecționism sau Evitare, cum ar fi comportamentul autoritar, critica și auto-critica sau negarea.
Mitul nr. 3: Să fii vulnerabil înseamnă să renunți la intimitate – vulnerabilitatea se bazează pe reciprocitate, încredere și limite stabilite de comun acord. Acesta este și punctul în care este discutată construirea încrederii în relații – a modului în care aceasta ia naștere și se consolidează prin evenimente mici în momente diverse din viața de zi cu zi. Cei care au stilul Putere dezvoltat pot descoperi în acest capitol o soluție pentru a depăși lipsa încrederii în ceilalți și a-și limita astfel nevoia de control.
Mitul nr. 4: Cel mai important este să te descurci de unul singur – este combătut arătând cum a fi singur înseamnă, în fapt, a fi deprimat, lipsit de sprijin în momente grele. Iluzia puterii eroului singuratic este spulberată prin demonstrarea forței de care este nevoie pentru a primi de la cei din jur, dar și prin susținerea ideii că nu poți da celorlalți atâta timp cât tu însuți nu știi cum să primești.

Odată ce și-a reanalizat convingerile despre vulnerabilitate, cititorul este pregătit să treacă la subiectul cu adevărat sensibil: rușinea. „Ce este rușinea și cum lupți împotriva ei (sau cum lupți cu spiridușii rușinii)?” „Reziliența la rușine” este „un element cheie în acceptarea propriei vulnerabilități”, arată Brene Brown. „Rușinea”, conform definiției autoarei, „este o durere intensă, născută din convingerea că avem defecte majore și, din această cauză, nu merităm să fim iubiți”. Deși cu toții simțim rușine, nimeni nu-și dorește să vorbească despre ea. Rușinea se naște în relația dintre două persoane, este perpetuată în alte relații și este întreținută tocmai de tăcerea cu care înconjurăm aspectele care o provoacă. Rușinea este diferită de vină, umilință sau stânjeneală. Când simțim rușine, ne spunem că suntem defecți. Când simțim vinovăție ne spunem că am făcut ceva rău, iar în cazul umilinței ni se spune că suntem defecți, dar respingem aceste catalogări externe. Stânjeneala este mai puțin gravă, ea trece repede deoarece știm că nu suntem singurii cărora li se întâmplă. Dintre stilurile din Circumplex, probabil că Perfecționistul, Competitivul
și Convenționalul sunt cele care ne predispun cel mai puternic la rușine. Rușinea este combătută prin construirea rezilienței la rușine definită ca „abilitatea de a rămâne tu însuți atunci când te confrunți cu rușinea, de a trece prin această experiență fără să-ți sacrifici valorile, dobândind un plus de curaj, de compasiune și o legătură mai profundă cu ceilalți decât la început”.

Conform cercetărilor autoarei, există patru elemente componente ale rezilienței la rușine:

  1. a recunoaște rușinea și a înțelege ce o declanșează,
  2. practicarea vigilenței critice,
  3. deschiderea față de o persoană apropiată și
  4. a vorbi despre rușine.

Aceste elemente se sprijină pe stilul Autodezvoltare – ai nevoie de acceptare de sine și de deschidere –, dar și pe Afiliere pentru că este necesar să ai o relație profundă cu cineva pentru a putea deschide o astfel de discuție sensibilă. Apare în cartea lui Brene Brown și discuția despre „armura împotriva vulnerabilității”. Cercetătoarea arată că, deși ne dorim să vedem la ceilalți vulnerabilitatea, acesta este ultimul lucru pe care dorim ca ei să-l vadă la noi. Din acest motiv, oamenii apelează la strategii împotriva vulnerabilității – numite de Brene Brown „armuri”. Nimeni nu folosește un singur mecanism de apărare, de obicei apelăm la o combinație de mai multe – conform stilurilor din Circumplex pe care le avem dezvoltate. Putem renunța la armuri numai atunci când adoptăm principiul „Eu însumi sunt de ajuns” care include trei strategii:

(1) eu însumi sunt de ajuns (sentimentul propriei valori);

(2) de ajuns! (stabilirea limitelor) și

(3) arată-te, asumă-ți riscuri, lasă-te văzut de ceilalți.

În loc să folosim principiul de mai sus, arată Brene Brown, apelăm la forme de apărare – dintre care cele mai frecvente sunt „bucuria rău-prevestitoare”, „perfecționismul” și „anestezia afectivă”. A trăi bucuria înseamnă a accepta propria vulnerabilitate. Într-o cultură a nemulțumirii continue, un eveniment fericit poate părea de-a dreptul o înscenare. În plus, acceptarea bucuriei presupune și acceptarea faptului că aceasta poate fi trecătoare, deci trăind bucuria devenim pasibili de a fi ulterior răniți, dezamăgiți. Pentru a evita vulnerabilitatea dată de bucurie, conform acestei armuri, oamenii aleg să creadă că ea este rău-prevestitoare, că evenimentul fericit include germenii unui pericol. Antidotul pentru această armură este manifestarea recunoștinței pentru ceea ce îți aduce bucurie.”

Continuarea articolului o puteți citi în cartea Constructiv.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments