Cele mai multe organizații sunt ficțiuni sociale plăsmuite să producă rezultate. Conceptul de angajat, omul, este întotdeauna o realitate socială, care animă ficțiunile. Conducătorii de organizații au menirea să facă lină trecerea din realitate către ficțiune și de la ficțiune în realitate.
“Este minunat să poți gândi ce și mai ales cât poți face cu oamenii, dar este o mare prostie să nu ții cont de ei, indiferent de cum sunt ei.”
Scopul, și al unora, și al altora, este minimizarea efortului și maximizarea rezultatelor. Cum să îi facem pe oameni să muncească mai mult, plătindu-i mai puțin? se întreabă organizațiile. Cum să muncim mai puțin și să câștigăm mai mulți bani? se întreabă oamenii din ele. Conducătorii de organizații au adesea impresia că munca lor este una de convingere persuasivă sau de control, nu una de atragere, de îmbiere și de vânzare. Treaba lor este să lase energia să circule și să o anime, nu să înțepenească și mai mult mediul organizațional care este oricum un construct steril.
Fiecare dintre cele două părți are în taler perspectiva proprie și cel mai adesea scapă din vedere sau anulează complet și cealaltă perspectivă. Tot niște oameni au creat și perspectiva nălucilor organizaționale, dar, culmea, oamenii țin cont cu ușurință de orice, mai puțin de oameni. Sau, mai corect spus, oamenii țin cont de oamenii de la care au un interes considerat superior. Restul este tranzacție.
Este o normă, nu o normalitate, faptul că se întâmplă astfel. Adesea perspectiva care pune mereu omul pe primul plan este considerată pufoasă și cocoloșitoare. Dar unde altundeva este locul omului dacă nu într- un prim plan, cu toate interesele lui care îl fac să fie ființă reală, cu trăiri, mirări, ambiții, drame, povești, experiențe? Până la urmă, omul este cel care îmi livrează scopul. Este minunat să poți gândi ce și mai ales cât poți face cu oamenii, dar este o mare prostie să nu ții cont de ei, indiferent de cum sunt ei. Mai mult, dacă nu ții cont de ei așa cum cred ei că merită, niciodată nu vor participa cu mai mult decât minimul necesar supraviețuirii lor în organizații.
De fapt, este cel mai greu să ții cont de oameni în diversitatea lor și doar experiența și smerenia te învață cum se face. Iar oamenii nu sunt doar cei care muncesc, ei sunt și cei care gândesc sau cei care au privilegiul să îi pună laolaltă pe toți. Mai mult, cu cât oamenii sunt pe niveluri mai joase în organizație, cu atât mai mult vor forța și vor abuza sistemul, cu atât mai mult cu cât sunt mai bine controlați sau înregimentați. Pentru că ei știu că au un rol de care organizația depinde și pentru că pot. Iar, la nivelul lor, a putea este tot ce au.
Este vorba despre logică simplă, nu despre sentimente sau cocoloșeală. Astfel, dacă omul nu simte că ceea ce primește este un maxim, de ce el ar da la rândul lui vreun maxim? De ce, dacă simte că, deși primește maxim, iar el are totuși varianta să dea mai puțin înapoi, nu dă maxim?
Aici este punctul în care se vede dacă organizațiile își fac bine treaba, prin conducătorii lor – acolo unde oamenii pot aprecia valoarea care vine dinspre organizație către ei, acolo ei vor răspunde cu valoare. Nu spun că organizațiile trebuie să dea tot, ci să aibă măcar înțelepciunea să ambaleze și să vândă ceea ce au de dat în interiorul organizației cu aceeași preocupare cu care ambalează și vând produsele pentru exterior. Că se poate întotdeauna și cu alți oameni, totdeauna se poate orice cu oricine, însă rodarea asigură trăinicia, nu exaltarea și noile începuturi permanente.
Dacă mai ținem cont, peste toate acestea, și de realitatea socială a nesemnificației noastre în economia generală a lumii și în cea a lumii organizaționale, ar însemna să fim naivi și să pierdem un mare privilegiu: acela de a ne amuza de cât de mici suntem în comparație cu cât de mari și de importanți ne închipuim că
suntem.
Acest articol a fost publicat în revista Business Magazin pe 22 noiembrie 2013 și face parte din colecția noastră de know-how și instrumente, care susține consolidarea unei culturi constructive și a unui leadership autentic in organizații.
