O recenzie a cărții Flux, de Mihaly Csikszentmihalyi, realizată de Stefania Antone prin lentila circumplexului.
Într-o lume în care suntem asaltați de miile de promisiuni consumeriste ale plăcerilor senzoriale și materiale (cumpărături, filme, masaje, vacanțe all-inclusive în care orice dorință de relaxare se va îndeplini), cartea oferă o cu totul altă definiție a fericirii autentice, o definiție centrată în jurul conceptului de flux psihologic sau „experiență optimală”, iar partea surprinzătoare este că ingredientul cheie al fericirii este combinația de stiluri Constructive care definesc filtrul aplicat situațiilor și stimulilor externi. Un învățăcel al Circumplexului Human Synergistics învață în primul rând că mixul de stiluri Constructive conduce la eficacitate personală, adică la capacitatea de a îți atinge obiectivele, a te adapta cu ușurință la stres și a construi relații sănătoase cu ceilalați. Cartea însă ne arată că, dincolo de eficacitate, albastrul conduce la cea mai durabilă formă de fericire la care putem aspira.
Ce este „experiența optimală?”
Experiența optimală este o experiență în care toate resursele noastre (gânduri, sentimente, intenții, simțuri) se concentrează pe activitatea prezentă, se armonizează în așa măsură încât atunci când ne amintim experiența, ne simțim o persoană mai „adunată”, atât pe plan intern (eu cu trăirile mele), cât și pe plan extern (eu în raport cu ceilalți, pentru că experiențele optimale sunt experiențe în lume, experiențe de conectare și cu cei din jur). De ce o astfel de experiență te face să te simți fericit? Pentru că atunci când toate resursele interioare curg într-o direcție integrată, eul întră în „flux”, într-o stare armonioasă de ordine psihică, foarte diferită de starea obișnuită de entropie, adică de dezordine – dezordine generată de diverși factori psihici perturbatori, cum sunt grijile, plictiseala sau dorința de a impresiona). Când ești în flux, nu mai ești conștient de ține însuți, ești cu totul în prezent, și, în mod paradoxal, prin această completă uitare de sine în experiența prezentă, te dezvolți.
Cartea este plină de poveștile oamenilor care trăiesc asemenea experiențe optimale: alpiniștii în timpul escaladei doar ei, muntele, respirația, mișcările corpului; un deținut din penitenciarul Lefortovo descris de
Aleksandr Slozhenitsyn, care pentru a-și păstra sănătatea psihică, făcuse o hartă a lumii pe podea și se imagina călătorind prin Asia, Europa, America, parcurgând câțiva kilometri în fiecare zi; un sudor, Joe Kramer, care lucra într-o fabrică de asamblare a vagoanelor de tren, refuzând promovările, însă constant fericit că poate repara orice utilaj de acolo.
Ce au în comun un deținut, un alpinist, un artist și un sudor? Care sunt ingredientele experienței optimale? Promisiunea cărții este că, dacă înțelegem mai bine condițiile experienței optimale, avem șansa de a trăi într-un mod care folosește pozitiv energia psihică pe care altfel o risipim, fie din cauza unei prea mici atenții și concentrări (starea de apatie, plictiseala), fie din cauza unui exces de concentrare (starea de grijă, anxietatea).
Care sunt condițiile experienței optimale și stilurile Constructive din spatele acestora?
Prima condiție este să fim implicați într-o activitate care ne stimulează și ne solicită aptitudinile personale. Deși pare de bun simț, marea supriză aici este că starea de repaus și plăcere senzorială nu duce la experiențe optimale – adică noi în ipostazele cele mai plăcute (pe plajă cu un cocktail, dormind, sau privind un film captivant) nu atingem neapărat o stare optimală a conștiinței. De ce? Tocmai pentru că… stăm. Însă dacă înlocuim statul cu un joc pentru care avem ceva aptitudini, sau cu o muncă suficient de complexă și stimulativă, atenția și prezența cresc și eul nostru se integrează. Alt element surprinzător și puțin evident la prima citire este faptul că activitatea trebuie să fie una compatibilă cu nivelul nostru de aptitudini – dacă avem zero înclinație, îndemânare, sau dacă dimpotrivă, ceva e prea ușor, nu ne va stimula, nu ne va integra resursele într-un flux. Everestul creează experiență optimală doar pentru alpiniștii cu experiență; pentru cineva total neexperimentat, va crea probabil numai suferință. Întorcându-ne la Circumplex, regăsim cu ușurință aici elementele cheie ale Autodezvoltării: abordarea plină de energie și entuziasm a vieții, dorința de experimentare, absența oricărui sentiment de îngrijorare, pe scurt setea de viață.
A doua condiție este ca situația să ne concentreze toată atenția și tot efortul. Cu alte cuvinte, când escaladezi muntele ca „dus de val”, nu simți efortul ca pe o corvoadă (deși e un efort mare), ci ca pe ceva inevitabil, natural, totul te poartă într-acolo, nu ai îndoieli și ezitări. Partea surprinzătoare este că Csikszentmihaly asociază această stare cu pierderea conștiinței de sine: cu alte cuvinte, ești prezent în experiență 100%, nu te mai gândești la tine în mod distinct. Din nou, limbajul este acela al Autodezvoltării, mai precis acea componentă a Autodezvoltării care descrie oamenii care aleg să se implice într-o situație dacă și numai dacă acest lucru îi împlinește (adică implicarea lor este direct proporțională cu interesul interior pe care li-l trezește un proiect și nu cu vreun sistem extern de recompense sau pedepse).
A treia condiție este să ai un scop clar și să primești un feedback imediat din ceea ce faci. În exemplul cu Everestul este destul de clar, vei ști în fiecare moment cât de aproape sau cât de departe ești față de ținta ta. Însă dacă vrem flux în viața noastră de zi cu zi, provocarea va fi să identificăm aceste scopuri clare, precum și sursele de feedback care ne vor arăta constant progresul. Translatând în limbajul Circumplex, această condiție ne duce către stilul Rezultate, unde găsim preferința pentru scopuri definite, pentru atingerea unor standarde de excelență („Everestul”) și credința constructivă că feedbackul corect este o oportunitate (și nu o amenințare).
A patra condiție este ca experiența să aibă sens pentru misiunea noastră personală, să fie parte dintr-un proiect al vieții. Un studiu realizat de autor a arătat că, deși în general oamenii trăiesc mai frecvent experiențe optimale atunci când muncesc, pe când în timpul liber raportează deseori o stare de plictiseală sau insatisfacție, ei declară totuși că nu sunt fericiți la muncă. De ce? Pentru că le lipsește proiectul vieții, acel „de ce” care dă sens experiențelor și te face să cauți experiențe optimale. Când nu ai un proiect al vieții, experiențele de flux de la locul de muncă (deși pozitive!) îți lasă gustul amar că ai investit atâta energie în „proiectul altuia”. Pentru sudorul Joe din povestea de mai sus, reparațiile erau proiectul lui, nu al patronului fabricii: de fiecare dată când repara un utilaj, își amintea cum a reparat în copilărie un mixer pentru mama lui. Și așa descoperim o ultimă fațetă a stilului Autodezvoltare: viața virtuoasă, adică viața trăită ca o exprimare a valorilor proprii, pentru că, deși Autodezvoltarea înseamnă multă bucurie și trăire a prezentului, nu este un stil hedonist, este un stil în care bucuria este o bucurie cu sens, o bucurie a descoperirii perspectivei mai largi, o bucurie senină, înțeleaptă.
Atunci când toate condițiile sunt îndeplinite, experiența devine un scop în sine, devine autotelică (auto – sine; telos – scop), trăim pentru asta. Deși la început poate existau și scopuri externe (gândiți-vă la scopurile obișnuite asociate jocurilor sau unei cariere – să ai succes, să schimbi lumea, să atingi un nivel de performanță pe care nu l-a mai atins nimeni), acestea pălesc atunci când simțim satisfacția experienței de flux, o experiență care face viața să fie mai intensă, mai interesantă, mai plină de sens. Sau, în termenii din Circumplex, stilurile defensive care pot constitui o parte din resorturile noastre interioare, care produc performanțăpe termen scurt (competitivitatea, perfecționismul de exemplu) pălesc atunci când trăim acest mix intens de Autodezvoltare și Rezultate al experienței optimale.
Continuarea acestui articol o regăsiți în cartea CONSTRUCTIV
