Lumea erudită vorbeşte sofisticat şi selectiv despre valori, convingeri, credinţe, caracter, iar absolut toată lumea înţelege cu uşurinţă profunzimea şi ascuţimea cuvântului, rar folosit de altfel, „nărav“.
Valori şi nărav nu sunt unul şi acelaşi lucru, valorile au nobleţe şi definesc aspiraţii, iar năravul este ceva comun, este o etichetă a unui fel de caracter, o apucătură sau un cusur, de regulă îndepărtate de vreun sistem de valori. Valorile sunt pentru puţini, pentru privilegiaţi, şi au un conţinut selectiv, năravul are universalitate.
Conceptul „nărav“ poate fi un instrument de lucru extrem de eficient în interacţiunile dintre oameni, dacă ţinem cont de el, fără să fie nevoie de vreo prea mare pregătire în ştiinţele socio-umane, ci doar de curiozitate şi de introspecţie.
Năravul este cea mai performantă frână pe drumul către moralitate sau către valori, pentru că despre valori simţim să vorbim tocmai atunci când apar probleme de nărav sau de cusur. Ni se pare că vorbind despre ceva superior, ceea ce e inferior se resoarbe, dispare de la sine. Din contră, este exact ca în proverb, „lupul“ este „foarte“ lup şi nu dispare nicăieri. Orice precedent în legătură cu vreo formă de nărav este o informaţie care trebuie luată în calcul pentru viitor în relaţiile dintre oameni. Preocuparea pentru aspiraţii şi valori poate exista, dar nu se vor vedea nicicum efecte atâta timp cât problemele de nărav nu sunt tranşate, adică fie sunt îndepărtaţi cei care le au, fie sunt integrate şi asumate de cei cu care interacţionează. Cale de mijloc nu există.
„Lupii“ nu se vor transforma în miei sau în câini şi atunci fie îi îndepărtăm, fie găsim contextul în care ferocitatea lor aduce valoare. Schimbarea năravului este o problemă mai degrabă de magie decât de resurse umane sau de conducere/leadership. Integrarea şi valorizarea năravului pot deveni însă temă de strategie.
Un exemplu la îndemână, dar şi la suficientă distanţă cât să ne permitem să fim obiectivi, dar să şi învăţăm din el este scena politică, unde vedem pusă în practică cu mare succes această abordare, în care toate tarele de caracter şi toate cusururile sunt puse în valoare, ridicate în slăvi şi răstălmăcite drept calităţi.
Este evident, de la distanţa de la care privim, că îndepărtarea tuturor celor cu nărav nepotrivit ar lăsa un loc extrem de generos valorilor, moralităţii şi idealurilor pentru care ar trebui să se lupte politicienii, indiferent de culoarea lor politică. Mediul politic este deocamdată spaţiul perfect pentru a învăţa cum se pun în valoare tarele de caracter, dar şi cu ce consecinţe. Şi atunci, revenind la mediul organizaţional, ajută oare punerea în valoare a tarelor de caracter, sau este evident că înlăturarea lor este ceea ce ar trebui făcut?
De aceea o discuţie sau o înţelegere a cuiva sau a ceva într-un cadru superior de referinţă faţă de cadrul în care acea persoană funcţionează poate fi, garantat, neproductivă. Nu poţi explica hoţului sau mincinosului despre moralitate şi despre aspiraţii fundamental umane, îi înţelegi năravul şi iei repede decizii. Nu îi poţi crea viziune ignorantului, îi înţelegi năravul şi îi optimizezi randamentul (adică îl foloseşti la ce este el priceput). Nu îi predici binele omului rău dacă te-ai prins că este rău, ci iei act de precedent şi îi anticipezi comportamentele viitoare ca să le poţi preveni şi ca să te poţi proteja de ele.
La fel şi cu omul prost, nu îi spui că e deştept (spui prostului că e deştept şi te superi că te crede), ci îi înţelegi repede limitele şi mecanismul de gândire şi totdeauna îl echipezi cu ce are el nevoie ca să fie optim funcţional în cadrul superior de moralitate. Nu mă refer la exploatarea unor lipsuri, ci la echilibrarea relaţiilor la care nu contribuim egal sau contribuim din cadre de referinţă diferite: unii cu muncă, alţii cu idei, alţii cu competenţă, alţii cu valori, alţii cu bani, alţii cu angajament, alţii cu energie…
Citim cărţi care ne explică mai bine natura umană ca să ne putem înţelege mai bine semenii, sau mai bine zis ca să ne vindecăm rănile pe care semenii ni le provoacă (pentru că astfel de cărţi sunt citite mai degrabă de nevoie, nu din curiozitate), timp în care uităm că şedem pe o veritabilă mină de înţelepciune: proverbele. Proverbele româneşti bat orice listă de citate inspiraţionale internaţionale în înţelegerea naturii umane. Căutaţi pentru orice situaţie neplăcută sau conflictuală proverbul care o sintetizează şi, găsindu-l, veţi avea înţelegerea situaţiei şi veţi fi mai aproape de soluţia problemei.
Acest articol a fost publicat în revista Business Magazin pe 14 Noiembrie 2014 și face parte din colecția noastră de know-how și instrumente, care susține consolidarea unei culturi constructive și a unui leadership autentic în organizații.