„La muncă nu trebuie să fim prieteni, avem o treabă de făcut!”, „Dacă eu pot, să poată si ei!”, „Lasă-i, să învețe din greșeli! Rezistă cine poate!”, „Nu performează, dă-l afară!”, „I-am spus clar ce am avut de spus, să pună mâna să facă!”
Sunt doar câteva dintre afirmațiile pe care încă le fac mulți dintre liderii timpurilor în care trăim, deși, este adevărat, se întâmplă din ce în ce mai rar. Ce stă oare în spatele acestor declarații? Ce aude cel care le primește? Ce se simte inspirat să facă? Desigur, cel care le face are tot dreptul: este nervos! Dar cei conduși astfel devin mai performanți?
Dacă le vorbești acestor lideri despre empatie, îi bușește râsul și spun că asta este ceva patetic, își încrucișează brațele la piept și ridică din sprânceană. Dacă le spui că trebuie să aibă grijă de oameni, spun că nu suntem la pensiune. Dacă le vorbești despre emoții, spun că atunci când ai o treabă de făcut, nu este vorba despre emoții, pui mâna și faci.
Am avut marea satisfacție să interacționez în ultima vreme cu oameni complet îndepărtați de gânduri care i-ar putea determina să facă astfel de afirmații. Intrigată de bine, am căutat să găsesc împreună cu ei unghiurile din care ne putem sprijini pe aceste cuvinte care sunt soft doar aparent și am măsurat ce impact au ele în conducerea performantă a oamenilor. Prima lor reacție a fost că nu se pot conduce oamenii dacă nu te poți pune în pielea lor.
De ce m-aș urma eu pe mine însumi dacă aș fi liderul meu? Ce trebuie să știu eu despre mine ca să scot maximum posibil din mine? M-aș suporta dacă mi-aș fi șef? Sunt foarte puțini cei care au curajul să răspundă acestor întrebări, dar, când o fac se cheamă empatie. Nu există un răspuns bun la aceste întrebări, ideal este să ajungi să îți pui întrebările. Empatia nu este despre a fi patetic, sau mai puțin masculin ori cu mai puțină autoritate, este pur și simplu despre a avea în minte faptul că poți lua maximum din ce are cineva de dat doar în măsura în care știi exact ce are de dat acea persoană și ai curajul să te întrebi de ce ar face-o în relația cu tine, dincolo de angajamentul formal oferit de leafă.
Empatia nu este despre a simți ce simte celălalt judecând cu unitățile tale de măsură, ci cu unitățile celui care simte. Disponibilitatea de a face acest lucru este de fapt un proces, nu o acțiune izolată, iar parcurgerea lui are cel puțin două consecințe extrem de profitabile, și de o parte, și de alta. Mai întâi este vorba despre claritate în relația dintre cel condus și cel care conduce, iar claritatea pune limitele relației și îmi asigură cadrul în care o interacțiune are loc. Dacă eu cunosc și înțeleg, pe de o parte, limitele competenței cuiva și, pe de altă parte, aspirațiile acelei persoane, pot afirma că sunt în controlul spațiului în care interacționăm, iar ca lider am totdeauna această responsabilitate. Mai multul pe care îl vreau de la acea persoană acum nu poate fi livrat decât din două direcții: îmbunătățirea competenței, și acesta este un proces rațional, tehnic, sau creșterea nivelului aspirațiilor, demers care este mult mai complex, emoțional, mai greu de făcut, dar cu impact mult mai mare pe termen lung.
Astfel, prin creșterea conștientă a aspirațiilor cuiva ajungem la al doilea beneficiu al folosirii empatiei: expansiunea, adică dezvoltarea relației. Nu ajung la performanță sau la progres în nicio relație, de orice natură ar fi aceasta, dacă nu mă folosesc și de empatie. Nu este deloc un demers ușor și rapid, iar în dinamica vremurilor prezente este perfect legitim să ne întrebăm dacă este ceva ce ar trebui să facem în relație cu toți oamenii cu care interacționăm. De cât timp am avea nevoie ca să facem asta cu toți cei cu care interacționăm? Ne putem pune zilnic în papucii a zeci, a sute sau a mii de oameni? Paradoxul este că doar aparent consum mai mult timp punându-mă în papucii celuilalt, de fapt consum exact la fel de mult timp ca atunci când mă enervez că celălalt este incompetent.
Așadar, măsura în care suntem dispuși să ne enervăm arată măsura în care putem fi capabili să câștigăm timp și calitate folosindu-ne de empatie. Empatia este asemeni unui sport, până la urmă, și îmi oferă numai beneficii dacă îi dau șansa să o practic. Cui îi este ușor să meargă zilnic să facă sport? Doar celui care a încercat și a continuat pentru că vede beneficiile. Nu am auzit pe cineva să spună că în sfârșit este fericit deoarece, după ce a făcut câțiva ani sport, nu mai face și este tare bine.
Empatia este un sport al minții, precum cititul, și doar cei care îl practică îi simt beneficiile.
Empatia este un dar sau un talent doar în măsura în care pasiunea pentru sport sau pentru citit este un talent, altfel este o deprindere care, pentru a produce performanță, are nevoie de antrenament și de practică, este concluzia la care au ajuns majoritatea persoanelor care se consideră de succes în conducerea oamenilor, iar performanța lor susține aceste concluzii. Odată ce i-ai prins gustul, empatia este o unealtă fără de care nu te mai poți descurca.
Acest articol a fost publicat în revista Business Magazin pe 2 martie 2012 și face parte din colecția noastră de know-how și instrumente, care susține consolidarea unei culturi constructive și a unui leadership autentic în organizații.
