Există un grup de cuvinte pe care, într-un pelerinaj organizațional, le puteți repera cu ușurință în tablouri agățate pe pereți: respect, încredere, excelență, performanță, echipă, succes, loialitate, disciplină, bucurie, inovare, integritate.
Odată înrămate și agățate strategic pe holuri sau prin birouri, lumea uită de ele sau oamenii își amintesc maxim două, poate trei dintre ele. Viața organizațională a acestor cuvinte, în loc sa înceapă atunci când sunt puse pe pereți, se cam termină.
Ele sunt fie rodul unei munci bine intenționate care se petrece cu ușile închise între câțiva oameni, fie sunt livrate la finalul unui team building la care participă echipa de top management, fiind apoi preluate de departamentul de comunicare internă și înrămate, ori, în cel mai ilar caz, vin de la headquarter. Ultima variantă este cea mai haioasă pentru că atunci când o organizație locală primește de la headquarter valorile, are impresia că efortul ei în legătură cu identitatea organizațională s-a cam încheiat.
Aud oameni din companii spunând: „Noi avem valorile / cultura de la headquarter!”. Maximul pe care îl poate da un headquarter este o direcție de valori și de principii de funcționare, ceea ce este chiar recomandat, însă punerea lor în practică presupune o disciplină de fier, de zi cu zi, de proiect cu proiect, de discuție cu discuție. Inovația se obține susținând-o, nu impunând-o, loialitatea se creează, nu se cere, excelența este o viziune, nu un standard sau o lozincă, încrederea se acordă, nu se câștigă, spiritul de echipă se creează, nu se forțează, iar felul cum toate aceste cuvinte prind viață este vital pentru sănătatea oricărei organizații. Respectul poate apărea pe pereții mai multor organizații, dar operaționalizarea lui poate fi diferită de la companie la companie, în funcție de strategia sau de domeniul fiecăreia, dar în esența lui este o valoare fundamental umană și punerea lui în practică va face diferența dintre rezultatele pe care le au organizațiile care reușesc să facă viu respectul și cele care doar îl amintesc în tablouri pomelnice.
Organizațiile sunt ficțiuni sociale, adună temperamente și caractere și își formează un spirit propriu. Acest spirit are doi determinanți de bază la pornire: mentalitatea țării respective și mentalitatea conducătorilor acelei organizații. Combinația dintre cele două mentalități dă tonul într-o organizație și, chiar și așa, presupunând că cele două ingrediente sunt de calitate excepțională, nu este suficient ca să poți crea și conduce predictibil și sustenabil ceea ce se poate numi spiritul unei organizații care livrează performanță.
Dincolo de competențele profesionale pe care toți conducătorii de organizații le au, diferența dintre organizațiile excepționale și celelalte o face felul cum aceștia reușesc să-și facă organizațiile să simtă și să trăiască valorile scrise pe pereți.
Este suficient ca o singură dată un lider să facă invers decât scrie pe pereți ca să creeze un model, un fel de a face lucrurile, și să schimbe fără efort o organizație întreagă în rău. Însă, ca să o schimbe în bine, nu se poate altfel decât dacă se comportă el însuși exclusiv întocmai cum scrie pe pereți. Este ușor nedreaptă statistica, dar alta nu există. Cuvintele acelea dau tonul pe dos dacă sunt încălcate, dar dacă ele ar fi trăite conștient și explicit, nici măcar nu ar mai fi nevoie de ele pe pereți.
Singurul mod prin care organizațiile ar putea atinge niveluri superioare de motivare și de angajament, dacă l-ar aplica, ar fi să regândească toate proiectele și toate mecanismele organizaționale pe care le au deja, punând acele cuvinte de pe pereți în centrul lor. Adică să se autointerogheze despre felul cum fac lucrurile și să vadă dacă răspunsurile se întâlnesc cu ceea ce scrie pe pereți. Dacă nu se întâmplă astfel, fie nu scrie bine pe pereți, fie nu este bun proiectul și este nevoie de o decizie rapidă: fie adăugăm cuvinte noi pe pereți, fie schimbăm proiectul cu unul mai aliniat, de care chiar este nevoie. Gânditul la identitatea și la spiritul unei organizații și menținerea acestora în direcția în care are nevoie organizația să meargă este o slujbă cu normă întreagă, nu o treabă de finețe. A face vii, trăite și răspândite cuvintele de pe pereți este partea cea mai grea, dar care face diferența în felul cum profesează liderii de organizații.
Acest articol a fost publicat în revista Business Magazin pe 11 septembrie 2013 și face parte din colecția noastră de know-how și instrumente, care susține consolidarea unei culturi constructive și a unui leadership autentic în organizații.
Simplu, de bun simt si foarte natural scris! 🙂